Brândușă chrysanthus Fuscotinctus (galbenă)

Specie decorativă de brândușă bulboasă, cunoscută pentru înflorirea sa timpurie, primăvara.

Florile sale sunt galbene, cu pete și nervuri închise, brun-violet, care îi dau un aspect interesant și contrastant.

Frunzele sunt înguste, verde închis, cu o dungă albă caracteristică pe mijloc.

Planta este compactă, potrivită pentru grădini alpine, straturi de grădină și containere.

Îi plac locurile însorite până la semiumbrite și solul bine drenat.

Cum se cultivă

Romanii antici considerau brândușa floarea zeiței zorilor, Aurora. Era cunoscută oamenilor încă din vechea Asirie și Babilon, din India și Egipt, cu câteva milenii înaintea erei noastre, unde era folosită ca plantă tinctorială, medicinală și decorativă și drept condiment. Denumirea genului Crocus (brândușă) este de origine greacă veche, folosită încă din Antichitate.

Se plantează în septembrie – noiembrie sau în iulie pentru cele cu înflorire de toamnă.

Brândușa se înmulțește prin bulbotuberculi, care în fiecare an, la începutul verii, după înflorire și uscarea părților aeriene, se scot din pământ și se usucă într-un loc umbros, uscat și aerisit. Apoi, bulbii mici de înmulțire formați se separă de cei mari. Cei mari se plantează toamna, la 5–8 cm unul de altul, în straturi temporare. Brândușa necesită soluri ușoare, nisipoase, și locuri însorite.

Bulbii se plantează toamna — din septembrie până în decembrie, înainte să înghețe solul. Alegeți un loc însorit sau cu semiumbră ușoară, într-un sol afânat și bine drenat. Adâncimea este cam de trei ori înălțimea bulbului, cu vârful în sus, la 5–10 cm distanță. Udați o dată după plantare și păstrați solul moderat umed până la primele frunze. După înflorire îndepărtați floarea trecută, dar lăsați frunzele să se îngălbenească singure — ele hrănesc bulbul pentru sezonul următor.